cap 2

–          Crysalis nu esti gata inca?

–          Termin imediat si vin si eu.

–          O.k. nu plecan fara tine, zise Nala.

Crysalis Moonstone era studenta in ultimul an la Universitatea din Avalon, la geografie. Se pregatea pentru ultima expeditie dinaintea vacantei de iarna. Ea impreuna cu Nala si alti trei colegi de grupa pregatisera in detaliu expeditia asta in tinutul Lupilor.

Era un proiect ambitios, dar cineva trebuia sa  rupa vraja asta idioata cu padurea bantuita de oamenii lupi, cu legendele astea stupide despre niste fiinte fantastice.

Stia de existenta vrajitoarelor, oricine auzise de ele, doar conduceau lumea, iar vampirii erau numai niste biete creaturi hulite de toti, dar sa mai existe si oameni – lupi, era prea de tot. Cu toate ca nu era nimic exclus, in lumea asta. Se parea ca puteai intalni orice, poate chiar si elfi sau zane inaripate, desi nu confirmase inca nimeni lucrul acesta.

Impreuna cu colegi ei de grupa avea de gand sa fac o harta a tinutului. Astfel spulberau teama de creaturile blestemate si impuscau in plus o nota buna la cursul de topografie.

Crysalis era o fata ambitioasa si incapatanata  dupa cum spuneau toti. Se remarcase inca din primul an drept o studenta foarte bine pregatita si dedicata studiului, iar ca si cum nu ar fi fost suficient ca era cea mai desteapta, era si una din cele mai frumoase fete din campus. Subtire si mladioasa ca un fir de trestie, cu parul lung si inelat, de o nuanta intunecata cu reflexe albastrui si cu ochii de culoarea lapis lazuli-lor, tulbura mintile si sufletele tuturor  baietilor.

Ea insa nu baga pe nimeni in seama, era prietenoasa cu toti, dar nu facuse loc in inima ei vreunui suflet special, nici nu-l cauta, insa.

Studiul ii acaparase viata, isi dorea sa ajunga o ceretatoare de succes si se parea ca sansele ii erau favorabile.

Se imprietenise cu Nala din prima zi in care o intalnise, ceva din interior ii spusese ca vor fi bune prietene si nu se inselase, erau la fel de unite si dupa trei ani de zile petrecuti impreuna.

Isi inchise rucsacul, si-l puse in spate si iesi in goana pe scari. In fata cladirii caminului, camioneta obosita a lui David astepta. Toti erau prezenti si aproape plictisiti.

–          In sfarsit Crysalis, credeam ca ai cazut in toaleta, zise sarcastic David.

–          Ha, ce glumet esti. Ai fi vrut tu, zise Crysalis.

–          Hai nu va mai tachinati ca doi amorezi, comenta Nala.

–          Cine, eu, indragostit de scorpia asta? Nici intr-o mie de ani, adauga David.

–          Hai lasati prostiile astea si sa mergem pana nu ne prinde noaptea, ca eu nu vreu sa instalez corturile pe intuneric, adauga Mayra plictisita.

–          Ai dreptate, la drum, zise David.

Din campus pana in Padurea Lupilor sau tinutul Lupilor cum i se mai zicea aveau de facut un drum de aproape trei ore, ceea ce nu era fireste mult daca Crysalis s-ar fi miscat mai repede, dar asa avea sa-i prinda seara pe drumuri, iar in plus nici un om nu-si construise vreo casa prin apropiere.

De o parte si de alta a soselei doar padure, deasa si verde. Nu puteai zari nimic mai mult.

–          Mai avem mult? Intreba Mayra.

–          Dap, zise scurt David.

–          Da si tu drumu’ la radioul ala, ca nu mergem la inmormantare, spuse Mayra.

–          I-as da, dar ai uitat ca l-ai stricat saptamana trecuta?ii raspunse sec David.

–          Ups, pacat, zise imbufnata  Mayra.

–          E, putea sa-l repare pana acum, dar este un zgarcit, adauga Rod.

–          Pai de ce sa-l repar, ce eu l-am stricat?zise rastit David.

–          Dap, zgarcit si nesuferit una peste alta, comenta Rod.

–          Ei nu mai spune , pana la urma e camioneta mea si daca ma suparati va las in drum, zise si mai iritat David.

–          Si cum ziceam…spuse Rod zambind sarcastic.

–          Gata terminati, deveniti plictisitori, amandoi, zise Crysalis.

–          Hai ca nu mai avem mult, adauga Nala.

Dupa alte cateva minute erau ajunsi la destinatie. Isi descarcara echipamentele si incepura sa ridice corturile.

–          Ramanem in noaptea asta aici si maine plecam in expeditie. Eu am impartit deja traseul in sectoare, insa poate interveni si neprevazutul avand in vedere ca strabatem o zona neumblata, spuse Crysalis.

–          Ok, tu esti sefa, zise Nala.

–          Acum putem sa mancam? Intreba Rod

–          Bine , du-te si mananca.

Seara decurse normal, iar la 10 Crysalis dadu stingerea.

–          Uf, zgripturoaica, zise David.

–          Maine pornim in zori, asa ca ati face bine sa va odihniti.

–          De doua ori zgripturoaica, spusera in cor Rod, Mayra si David.

–          Bine, bine. Pe maine, zise Crysalis intimp ce-si trase fermoarul de la cort.

Tarziu in miezul noptii, undeva in adancul padurii, la umbra copacilor ceva se misca cu agilitate prin desis. Ceva ce cunostea fiecare colt al acelui tinut, o creatura a padurii.

Un urlet de animal ranit strapunse linistea, brusc Crysalis deschise ochii. Langa ea Nala si Mayra dormeau profund, poate doar visase, isi zise. Iesi afara sa ia o gura de are, nimic nu parea sa se fi miscat prin preajma. Asa ca sa intoarse inapoi in cort.

–          Poate a fost un cosmar, zise incet in timp ce intra.

Din tufisuri insa o pereche de ochi  stralucitori o urmareau:

–          Ai fi vrut tu sa fie cosmar, zise o voce joasa.