cap. 3

Creatura infasurata in pelerina dadea semne de slabiciune, poate ca era ranita. Oare avea nevoie de ajutor? Teama insa o retinea, nu avea suficient curaj sa se apropie de el, ramasese cu mainile stranse in pumn asteptand…Nu, nu putea sta la nesfarsit asa. Cu inima bubuind in piept spuse:

–       Esti ranit? Ai nevoie de ajutor?

–       Nu am nevoie de ajutorul tau, vrajitoareo, sunt bine. Zise creatura abia tinandu-se pe picioare.

Nu ar fi vrut sa se bage, dar un adevarat vindecator, asa cum isi dorea ea sa devina, nu se lasa intimidat de un pacient indaratnic.Era evident ca fiinta aceea, orice ar fi fost ea, era ranita. Mai mult ca sigur era un vampir. Isi facu curaj si se apropie:

–       Esti ranit, nu poti ramane asa, in plus daca vrei sa pleci nici nu ai sa poti…in starea in care esti,spuse Morrigane.

–       Nu am nevoie de ajutor, iti repet.Ce nu pricepi, zise vampirul.

–       Nu imi pasa,  sunt vindecator si tu ai nevoie de ajutorul meu. Asta e tot ce conteaza.

–       Nu, nu esti, pe usa scrie ca esti o galbena, nu o verde.

–       Asa e, dar o sa fiu…ma pregatesc inca pentru asta.

Creatura abia se mai tinea pe picioare. Morrigane se apropie brusc de el si-i smulse pelerina de pe umeri. Era un vampir, frumos, palid, fascinant, asa cum erau cu totii, insa el era ranit si avea nevoie urgenta de ingrijirea ei. O rana urata se vedea pe pieptul  alb al vampirului. In mod normal se vindecau repede, de la sine, dar aceasta rana fusese facuta de un vrajitor, cineva il lovise cu un athame. Daca ar fi fost putin mai profunda i-ar fi fost fatala.

–       De ce vrei sa ma salvezi? Intreba el. Eu te-as ucide… daca as putea, spuse chinuit de durere.

–       Dar cum nu poti, stai cuminte si astepti sa te vindec, spuse Morrigane zambind, in timp ce-si intindea pe masa ustensilele de lecuitoare.

–       Vorbesc serios, zise el.

–       Si eu la fel, spuse fata ridicand privirea spre vampir.

–       Nu pot sa te inteleg, esti o vrajitoare, ar trebui sa ma vrei mort, nu sa te straduiesti sa ma salvezi.

–       Nu toti suntem la fel, in plus un vindecator trebuie sa aline durerea, nu sa ucida.

–       Mda, am vazut eu vindecatorii vostrii…toti niste sarlatani…Sstt…ma ustura…cu ce-mi dai acolo? Zise el cand Morrigane ii atinse rana cu un tampon imbibat intr-o solutie albastruie.

–       E un dezinfectant, o sa fi ca nou in cateva minute.Poti sa-mi spui si mie ce cautai aici, la ora asta si de unul singur?

–       Nu,nu pot, dar ce-ti pasa tie?zise el iritat.

–       Scuze, intrebam de curiozitate. Nu vreu sa te iscodesc.

–       Vroiam sa vorbesc cu cineva si m-am intalnit cu cine nu trebuia, zise vampirul incet.

–       Mda, cred ca m-am prins de asta…Esti gata, spuse Morrigane in timp ce-i punea un plasture peste rana curatata.Poti sa pleci acum daca vrei, e aproape vindecata.

–       Multumesc, desi nu vreau…iti raman dator. O sa ma revansez eu, spuse el.

–       Cum zici tu, desi nu cred ca vei avea ocazia asta vreodata, spuse Morrigane.

–       Nu se stie, spuse el enigmatic.

–       Macar poti sa-mi spui cum te numesti?

–       Ce-ti pasa, dar ma rog…Andrei…

–       Eu sunt Morrigane.

–       Stiam, scrie pe firma de la intrare. Pe curand vrajitoareo…zise el infasurandu-se in pelerina si disparand in noapte.

–       Vampir ciudat si frustrat, isi zise in sinea ei Morrigane in timp ce incuia usa pravaliei.